Compania taiwaneză Acer este primul partener important al Microsoft care critică deschis decizia companiei de a produce propria tabletă, subliniind divergențele tot mai mari dintre dezvoltatorul Windows și aliații săi producători de computere, dar și schimbările iminente din industria PC-urilor.
Al patrulea producător de computere din lume după vânzări, Acer își manifestă nemulțumirea față de iminenta lansare a tabletei Microsoft Surface, care va intra în concurență directă cu produse similare precum Acer Iconia sau HP TouchPad.
JT Wang, președinte și director general al companiei taiwaneze, a declarat pentru Financial Times (FT) că lansarea Surface, programată pentru luna octombrie, va afecta negativ industria PC-urilor.
„Le-am spus celor de la Microsoft să se mai gândească. Gândiți-vă de două ori. Lansarea tabletei va crea un impact negativ uriaș pentru industrie, iar celelalte companii ar putea avea o reacție negativă. Nu sunteți buni la asta, așa că, vă rog, gândiți-vă de două ori”, a afirmat Wang, citat de FT.
Comentariile dure ale șefului Acer sunt cu atât mai surprinzătoare ținând cont de relația „de simbioză” dintre Microsoft, producătorii de PC-uri și Intel, principalul producător de microprocesoare, notează FT.
Sistemul de operare Windows și procesoarele Intel au format o platformă standardizată pentru producătorii de PC-uri, care s-au putut astfel dezvolta, iar concurența dintre companii precum Acer, Dell sau Lenovo a fost în beneficiul consumatorilor, împingând în jos prețurile și, în consecință, crescând popularitatea software-ului Microsoft.
Modelul tradițional de business din industrie este însă clătinat de explozia smartphone-urilor și tabletelor, cu Apple și Samsung în avangardă, care a determinat Microsoft să producă o tabletă proprie în încercarea de a prinde din urmă concurența.
Microsoft, care a anunțat în iulie prima pierdere trimestrială de când s-a listat la bursă, va lansa în octombrie, odată cu sistemul de operare Windows 8, tableta Surface, cel mai probabil în concurență directă cu iPad-ul produs de Apple.
Compania a recunoscut recent că intrarea în rivalitate cu producătorii de PC-uri ar putea eroda fidelitatea acestora față de Windows.
Președintele diviziei de PC-uri a Acer, Campbell Kan, a afirmat că în interiorul companiei au loc discuții privind posibile strategii în caz că Microsoft ar decide să-și extindă amprenta în zona producției de hardware, dincolo de tableta Surface.